În fiecare an, în a treia duminică a lunii mai, Asociația “Pentru prezent și viitor” își adună eforturile pentru a comemora persoanele decedate de SIDA.
De data aceasta asociația și-a propus să desfășoare în ajunul Zilei de comemorare a persoanelor decedate de SIDA activități de sensibilizare și promovare a măsurilor de profilaxie a infecției HIV. Astfel, la data de 16 mai 2013, coordonatorul de proiect din cadrul Programului de Reducere a Riscurilor din or. Vatra, Dna Ecaterina Iovu a adunat 25 de beneficiari ai proiectului pentru a pune încă odata accent pe profilaxia infecției HIV cît și de acomemora persoanele decedate de SIDA.
La data de 17 mai 2013, a fost organizată o masă rotunda pentru personalul din sistemul medical (medici, consilieri, reprezentanți ai Centrului de Sănătate Publică), toți cei care sunt implicați în activități de prevenire a infecției HIV. În cadru mesei rotunde au fost discutate măsurile ce sunt întreprinse pentru a menține controlul asupra infecției HIV, cît și ce urmează să fie întreprins în domeniul dat.
Cu emoții a vorbit vice directorul AMT Botanica, dna Polina Loboda, despre persoanele plecate din viață, despre drama acestor familii. Aceste emoții transmise celor prezenți ne – au arătat încă o dată, că infecția HIV ne privește pe noi toți, indiferent de statutul social. Genericul “În direcția zero. Zero cazuri noi de infecție HIV/SIDA. Zero discriminări. Zero decesuri în rezultatul maladiei SIDA”, rămine o prioritate pentru cei implicați în profilaxia HIV, ca la finele anului 2015 să venim cu rezultate, care ar demonstra că nouă ne-a păsat.
Aprinderea lumînărilor și minutul de reculegere pentru cei răpuși de SIDA îi motivează pe benficiarii noștri de a veni din an în an aici, la sediul asociației din sectorul Botanica, pentru a-și aminti de cei pe care i-au cunoscut.
Detalii:
Nina Tudoreanu, președinte Asociația “Pentru prezent și viitor”
Tel.: 069085385
Lasă un răspuns