Cercetătorii moldoveni au creat nanocapsule pentru tratarea tuberculozei

Un grup de cercetători din Centrul Chimie Fizică și Nanocompozite al Institutului de Chimie al AŞM, Fliur Macaev, Veaceslav Boldescu și Gheorghe Duca, au creat nanocapsule care pot fi utilizate cu mult mai efectiv decât cele existente pentru tratarea tuberculozei.

Actualmente, un alt  grup de cercetători  sub conducerea dr. Valeriu Crudu din Laboratorul Microbiologia și Morfologia Tuberculozei al Institutului de Ftiziopneumologie „Chiril Draganiuc” efectuează testări biologice de activitate ale acestor compuși.

Invenția a fost  realizată în cadrul proiectului „Nano-încapsularea remediilor antituberculoase pentru transport la ţintă” finanțat în cadrul unui program susținut de USA, Canada, Suedia, Ucraina (STCU) și Moldova (AȘM).

Spre deosebire de remediile antituberculoase utilizate până în prezent în medicină, nanocapsulele obținute  pot ajunge mai ușor la bacteriile tuberculozei în organism. Este o tehnologie nouă, care protejează de deteriorare țesutul fin al plămânului.

La locul de acțiune, nanocapsula eliberează substanța medicamentoasă și o face disponibilă pentru acțiune asupra bacteriei. În același moment, ciclodextrinele libere acționează distructiv asupra micobacteriei, captând în cavitățile lor părțile componente ale acesteia.

Rezultatele obținute în cadrul testărilor preclinice ale activității compușilor cercetați au demonstrat că natura ciclodextrinei cu care se asociază compusul obținut  influențează activitatea antituberculoasă a acestuia. Astfel, prin combinarea diferitor ciclodextrine cu substanțe biologic active cu un potențial antimicobacterian înalt, a fost posibilă obținerea unor remedii antituberculoase noi cu activitate crescută și toxicitate redusă.

Sursa: unimedia.info

Share to Google Buzz
Share to Google Plus
Share to LiveJournal
Share to MyWorld
Share to Odnoklassniki

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.