Conferința Națională HIV/SIDA 2013 – o evaluare a răspunsului național la epidemia HIV/SIDA

cEnFEa16Wc5NUpri8FaRrgÎn perioada 16-18 decembrie 2013 la Chișinău a avut loc Conferința Națională HIV/SIDA 2013 , organizată sub egida Consiliului național de coordonare a programelor naționale de profilaxie și control a infecției HIV/SIDA, infecțiilor cu transmitere sexuală și de control al tuberculozei.

La conferință au participat 180 persoane – reprezentanți ai organizațiilor guvernamentale și societății civile, autorităților publice locale și agențiilor internaționale, precum și parteneri din Ucraina și România.

Obiectivul Conferinței a fost de a evalua răspunsul național la epidemia HIV/SIDA în perioada 2011-2013 prin prisma rezoluției din 2011 și de a defini acțiuni concrete care ar accelera procesul  ”Tendința zero: Zero infecții noi cu HIV. Zero discriminare. Zero decese cauzate de SIDA!”, prin unirea eforturilor tuturor partenerilor din sectorul public, privat și societatea civilă.

Participanții la Conferință au recunoscut eforturile depuse și rezultatele obținute în ultimii doi ani în domeniile prevenirii, tratamentului și îngrijirii persoanelor HIV pozitive. Totodată au constatat că angajamentele asumate în cadrul Conferinței HIV/SIDA 2011 nu au fost realizate pe deplin.

În acest context, au considerat că urmează a fi intensificate eforturile de realizare  a prevederilor și angajamentelor rezoluției conferinței HIV/SIDA 2011, implementarea cărora rămâne a fi crucială pentru perioada următoare.  Acest deziderat devine și mai imperativ astăzi, ținând cont de necesitatea preluării de către stat  a finanțării serviciilor de prevenire, tratament, îngrijire și suport HIV și TB prin prisma și perspectiva angajamentelor statului de a sigura dreptul persoanelor infectate și afectate HIV/SIDA și TB la aceste servicii, cât și din perspectiva reducerii și reprioritizării direcțiilor de finanțare ale unuia din donatorii centrali ai răspunsului național HIV – Fondul Global de Combatere a SIDA, Tuberculozei și Malariei.

La fel au considerat că este necesar de atras o atenție deosebită la sporirea accesului adolescenților la serviciul de prevenire, consiliere și testare la HIV.

Un subiect important la care urmează a fi intensificate eforturile este susținerea reformei asistenței narcologice.

De asemenea, participanții la conferință și-au manifestat îngrijorarea cu privire la situația din Transnistria față de subiectulul discutat.

În această ordine de idei, au fost reiterate angajamentele Rezoluției conferinței HIV/SIDA 2011, și au fost chemați toți partenerii în domeniului controlului HIV/SIDA să depună eforturile necesare și să aplice capacitățile instituționale disponibile pentru realizarea angajamentelor trasate la conferința din 2011 și reafirmate în cadrul conferinței din 2013.

Share to Google Buzz
Share to Google Plus
Share to LiveJournal
Share to MyWorld
Share to Odnoklassniki

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.