Organizații ale societății civile susținute de reprezentanții organelor de drept au semnat o declarație cu privire la necesitatea combaterii violenței față de femeile consumatoare de droguri

Organizații ale societății civile susținute de reprezentanții organelor de drept au semnat o declarație cu privire la necesitatea combaterii violenței față de femeile consumatoare de droguri

La data de 25 noiembrie, în ajunul Zilei Mondiale de combatere a violentei față de femei, Uniunea pentru prevenirea HIV și Reducerea Riscurilor a prezentat Campania regională “Femeileîmpotriva violenței” potențialilor parteneri. Această campanie cu o durată de 3 ani, implementată la moment în mai mult de 10 țări din regiunea Europei de Est și a Asiei Centrale, își propune drept scop să combată violența generată de poliție față de femeile consumatoare de droguri, prin mobilizarea și creșterea activizmului lor. La fine, participanții la eveniment, reprezentanți ai asociațiilor obștești, activiști în domeniul prevenirii HIV și consumului de droguri, reprezentanți ai organizmelor internationale și ai Inspectoratului General de Poliție au semnat odeclarație cu privire la necesitatea combaterii violenței față de femeile consumatoare de droguri. Acest gest presupune faptul ca toți semnatorii vor acorda o atenție deosebită în activitatea de zi cu zi și vor depune toate eforturile pentru prevenirea și combaterea acestei forme de violență.

Violența rămâne a fi un fenomen larg răspîndit în regiunea Europei de Est și a Asiei Centrale și  bine documentat, cu excepția  violenței unor grupuri specifice de femei, cum sunt femeile consumatoare de droguri. Deși în Republica Moldova este atins un nivel bun de cooperare și dialog între asociațiile obștești din domeniu și poliție, femeile consumatoare de droguri rămîn a fi vulnerabile vis-a-vis de acest fenomen, inclusiv din motivul stigmei și prejudecăților existente în societate.

Mai multe cercetări în domeniu, de nivel regional, prezintă date cu privire la faptul că femeile consumatoare de droguri se confruntă cu acte de violență (fizică, emoțională, sexuală) generate de poliție, în special în timpul sau după reținere. Tratament inuman, falsificarea datelor, constrîngere pentru colaborare – sunt doar unele forme de violență indicate de peste 70 femei consumatoare de droguri din Republica Moldova.

Implementatorii campaniei regionale “Femeile împotriva violenței” intenționează, prin documentarea cazurilor de violență a femeilor consumatoare de droguri generate de poliție, să fortifice dialogul cu organele ordinii de drept pentru a le sensibiliza și a preveni astfel de cazuri, care deseori provoacă consecințe fizice și psihologice grave. Pentru a demonstra amploarea problemei, implementatorii solicită implicarea în cadrul Campaniei a altor instituții, asociații obștești ce oferă servicii sau asistență consumatorilor de droguri. Anume resprezentanții acestor organizații au fost invitați să participle la acest eveniment și să  semneze declarația cu privire la necesitatea combaterii violenței față de femeile consumatoare de droguri. Evenimentul a avut loc în incinta Summit Events&Conference Center, la 25 noiembrie 2014, cu începere la orele 10.00.

Evenimentul a fost organizat în cadrul proiectului „Fortificarea răspunsului organizațiilor neguvernamentale la nevoile în creştere ale femeilor utilizatoare de droguri”, implementat de Reţeaua Euroasiatică de Reducere a Riscurilor cu suportul financiar al Uniunii Europene.

Pentru informații adiționale contactați Uniunea pentru prevenirea HIV și Reducerea Riscurilor

la numarul de telefon 079571441 sau email: protineret@yahoo.com

Share to Google Buzz
Share to Google Plus
Share to LiveJournal
Share to MyWorld
Share to Odnoklassniki

Lasă un răspuns