Utilizarea testelor expres pentru identificarea HIV în mediul beneficiarilor Proiectului de reducere a riscurilor din mun. Bălţi

Luna februarie 2012, constituie punctul de start pentru utilizatorii de droguri, beneficiari ai Asociaţiei ”Tinerii pentru dreptul la viaţă” filiala Bălţi, în accesarea serviciului detestarea voluntara  la HIV prin utilizarea testelor expres în cadrul Proiectului de Reducere a Riscurilor implementat în mun. Bălţi. Această activitate, în colaborare cu Serviciul municipal de consiliere şi testare voluntara la HIV, va fi organizată de doua ori pe lună în cadrul proiectului respectiv, constituind o componentă importantă în realizarea măsurilor de prevenire a infecţiei HIV şi reprezintă o strategie prioritară în vederea sporirii accesului la servicii de îngrijire, suport şi tratament pentru persoanele care trăiesc cu HIV. Importanţa testării oportune este un aspect indubitabil pentru  o societate sănătoasă. Acest fapt este valabil atît pentru  populaţia generală, cît şi pentru persoanele cu risc sporit de infectare iar, în mod deosebit, pentru utilizatorii de droguri injectabile, inclusiv pentru partenerii lor. Utilizatorii de droguri injectabile rămîn a fi  un grup închis şi dificil de motivat pentru testare. Mulţi dintre ei refuză vizita la cabinetul de testare voluntară la HIV.

Persoanele care beneficiază de consiliere şi testare voluntară  sunt implicate în prevenirea infecţiei HIV  pentru că îşi reduc propriile riscuri şi îşi încurajează partenerii de viaţă, membrii familiei şi prietenii să solicite  acest serviciu.

Share to Google Buzz
Share to Google Plus
Share to LiveJournal
Share to MyWorld
Share to Odnoklassniki

Lasă un răspuns