„Viața noastră depinde de aceste programe. Dați-ne o șansă”

„Viața noastră depinde de aceste programe. Dați-ne o șansă”

 Eveniment public de susținere a serviciilor de prevenire a infecției HIV în Republica Moldova

Un grup de activiști din domeniul prevenirii consumului de droguri și infecției HIV au organizat vineri, 19 februarie, o acţiune publică în care au cerut autorităților să susţină financiar serviciile de prevenire și reducere a riscurilor asociate consumului de droguri în Moldova. Evenimentul are scopul să atragă atenţia responsabililor din domeniul Sănătății, precum și a opiniei publice asupra riscurilor care există, dacă problema finanțării va fi lăsată doar pe seama donatorilor externi și nu va fi luată în serios de către autorități. În cadrul acțiunii sociale, activiștii au înscenat o galerie formată din oameni care au ținut în mâini rame, iar pe fundal au fost difuzate istoriile de viață ale unor foști consumatori de droguri. Aceștia au beneficiat de serviciile de reducere a riscurilor, care i-au ajutat să renunțe la consumul de droguri.

Precizăm că Ministerul Sănătății a stabilit deja pentru acest an prioritățile de finanțare în cadrul Fondului de Profilaxie al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină, recomandându-le responsabililor de la CNAM să găsească resurse financiare pentru finanțarea a două proiecte de reducere a riscurilor în țară.

Astfel, pentru a accentua și accelera inițierea finanțării acestor programe, care de altfel sunt vitale pentru mii de consumatori de droguri, comunitatea beneficiarilor serviciilor de prevenire a consumului de droguri și infecției HIV din diverse regiuni ale Moldovei, inclusiv din regiunea transnistreană, împreună cu Uniunea pentru prevenirea HIV și Reducerea Riscurilor din Bălți au organizat evenimentul în curtea CNAM.

Șase persoane și-au expus public istoriile care reflectă impactul programelor de reducere a riscurilor asupra vieții lor, a familiilor acestora, dar și a întregii comunități. Concomitent, membrii echipei au distribuit responsabililor de la CNAM istoriile de succes tipărite, iar pe un banner a fost prezentat impactul pozitiv al programelor de reducere a riscurilor asupra vieților omenești.

Grupul de activiști a cerut și o întrevedere cu vice-directorii CNAM, pentru a discuta actualitatea problemei și pentru a stabili acțiunile de viitor.

Republica Moldova este în prezent pe ultima linie înainte ca Fondul Global, care asigură financiar cea mai mare parte a serviciilor pentru persoane aflate în acest grup de risc, să-și retragă finanțarea din regiune, inclusiv din Republica Moldova. Prin urmare, începând cu anul 2018, statul va trebui să preia în totalitate finanțarea programelor de reducere a riscului asociate consumului de droguri. Este vorba despre serviciile de schimb de seringi, asigurarea gratuită cu prezervative, servicii medicale, de consiliere psihologică, tratament de substituție cu metadonă etc.

În 2015, în Republica Moldova, inclusiv malul stâng al Nistrului, 13,069 de consumatori de droguri au beneficiat de serviciile Programelor de Reducere a Riscurilor. Fondul Global asigură în prezent finanțarea a peste 90% din serviciile incluse în aceste programe. Anul trecut, de exemplu, organizația a oferit țării noastre un milion 150 de mii de euro pentru programele de reducere a riscurilor. Prevenirea unui caz de infectare cu HIV costă anual în jur de 50 de dolari, în timp ce tratamentul este mult mai scump și variază între câteva sute și câteva mii de dolari, în funcţie de gravitatea cazului.

Uniunea pentru prevenirea HIV și Reducerea Riscurilor este o rețea de asociații obștești care promovează noile politici de ocrotire a sănătății publice în tara în domeniul HIV/SIDA și a adicțiilor.

Evenimentul este organizat în cadrul programului „Asigurarea sustenabilității financiare a programelor de Reducere a Riscurilor din RM” susținut financiar de Fundația Soros-Moldova.

Share to Google Buzz
Share to Google Plus
Share to LiveJournal
Share to MyWorld
Share to Odnoklassniki

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.